O campanie de informare civică se va desfăşura în raionul Ialoveni

Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” va implementa în perioada iulie 2008 – martie 2009 proiectul “Primul vot pentru tinerii din raionul Ialoveni – campanie de informare civică” cu suportul financiar al Ambasadei SUA în Moldova (Programul Granturi mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice) şi al Oficiului Băncii Mondiale în Moldova (Programul Angajarea civică a tineretului rural).
Necesitatea proiectului porneşte de la gradul scăzut de implicare a tinerilor în viaţa civică, manifestat în special prin absenteismul îngrijorator al acestora la scrutinele electorale. Fenomenul este generalizat în rîndul populaţiei tinere cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 30 ani, însă devine alarmant în special în rîndul celor cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 24 ani care urmează să voteze pentru prima dată în anul 2009.
Motivarea slabă, informarea insuficientă, cultura civică slab dezvoltată sînt cîteva din obstacolele care transformă tinerii într-o categorie socială absentă în viaţa publică. Una din soluţiile care ar motiva tinerii să participe la vot ar fi realizarea campaniilor de informare şi explicare că votul fiecărui din ei contează şi este important pentru viitorul ţării.
Dorim să distrugem prejudecata „Un vot nu rezolva nimic” şi să motivăm tinerii de a realiza acţiuni noi. Proiectul îşi propune informarea detaliată a tinerilor din raionul Ialoveni, asupra modalităţilor de implicare în viaţa publică prin exercitarea dreptului lor la vot, printr-un şir de activităţi (seminare, training, simulare de campanie electorală, campanie de informare raională) şi contribuirea la formarea culturii civice la tineri. Implicarea civică porneşte de la esenţialul act de a vota şi de a fi ales. Dorim să formăm o idee clară despre procesul electoral şi importanţa lui într-o democraţie participativă.
Obiectivele proiectului sînt:
– de a populariza necesitatea de a merge la vot şi procedura votării în rîndul a 5000 tineri din raionul Ialoveni la alegerile parlamentare din anul 2009;
– de a instrui 40 tineri formatori de la egal la egal să desfăşoare o campanie de încurajare a semenilor săi să voteze la alegerile parlamentare din 2009;
– de a spori rata de participare a tinerilor cu drept de vot din localităţile raionului Ialoveni cu 15% la alegerile palamentare din anul 2009 prin desfăşurarea unei campanii de informare civică;
– de a forma un parteneriat durabil între ONG-uri şi funcţionarii publici responsabili de problemele tinerilor în domeniul educării culturii electorale la tinerii din raionul Ialoveni.

Detalii despre Proiectul „Primul vot pentru tinerii din raionul Ialoveni” gasiti pe pagina www.primulvot2009.wordpress.com

Reclame
Acest articol a fost publicat în CONCURSURI, TENDERE, ISTORII DE SUCCES, NOUTATI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.