Rezultatele concursului de eseuri „Dreptul la vot”

În perioada 3 – 28 noiembrie, Asociaţia obştească „Eco-Răzeni” a organizat în cadrul proiectului „Primul vot pentru tinerii din raionul Ialoveni” concursul de eseuri la tema „Dreptul la vot” pentru elevii claselor VIII – XII din 35 instituţii de învăţămînt preuniversitar din raionul Ialoveni: 15 gimnazii, 5 şcoli medii şi 15 licee. Proiectul menţionat este implementat în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova şi Direcţia Generală Învăţămînt, Tineret şi Sport Ialoveni cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Moldova şi Oficiului din Moldova a Băncii Mondiale.
Comisia de evaluare a lucrărilor participanţilor la concurs a stabilit următorii cîştigători:
Dănuţă Cristina, 16 ani, sat Ţîpala, r. Ialoveni
Este bine ca între eul meu şi Viitor să fie un echilibru, să nu pretind de a avea mai multe drepturi decît responsabilităţi. Este dreptul meu şi profit de această ocazie de a mă face auzită printr-o simplă, dar sigură opţiune pe care o fac fără pic de teamă… Nu mă las disperată, ci fac lucrul pe care mi-l propun, îmi cercetez firea, încerc să scap de teama care-mi risipeşte simţurile, conştientizînd că primul vot este primul pas spre afirmarea ideilor proprii, caut a pătrunde în taina propriei fiinţe, nu mă las influenţată de vreo opinie a cuiva. Pentru a înainta în evoluţia mea morală şi pentru a obţine noi izbînzi trebuie să transform indiferenţa în ambiţie, timiditatea în dezinvoltură ca, într-un sfîrşit, să ating scopul propus.
Herţa Alina, 17 ani, sat Mileştii Mici, r. Ialoveni
Drepturile sînt principalele arme cu care luptăm pentru a prospera, pentru a deschide în faţa noastră un viitor luminos şi armonios. Cunoaştem variate drepturi, însă cel care se răsfrînge asupra societăţii, asupra generaţiilor care vin, dreptul care deschide pagini în istoria statului, este dreptul la vot – o posibilitate unică de a ne afirma pe arena politică şi de a realiza schimbări esenţiale, valoroase care pot aduce în viaţa fiecăruia bucuria şi speranţa. Dreptul la vot este dreptul oricărui cetăţean de a se prezenta la urna de vot şi a încredinţa partidului care consideră că merită un vot de încredere în speranţa că acesta îşi va îndeplini promisiunile ce au înflăcărat inimile lor… Acest drept devine cu atît mai important cu cît se obţin mai multe reuşite în urma sa, fiind unul legat cu responsabilitatea civică, datoria de cetăţean, obligaţia morală de a întreprinde ceva în beneficiul societăţii… Cînd ne exercităm dreptul la vot trebuie să o facem în cunoştinţă de cauză, reflectînd asupra consecinţelor ce le va avea. Votarea are o importanţă enormă, deoarece contribuie la edificarea unei societăţi democratice, la prosperarea vieţii sociale. Trebuie să votăm dacă avem aspiraţia să trăim într-un stat democratic, liber, paşnic, unde respectarea drepturilor noastre să fie punctul de plecare spre o viaţă armonioasă. Fiţi activi şi veţi observa că destinul se află în mîinile voastre, puteţi să-l manevraţi cum doriţi!
Burcă Tudoriţa, 17 ani, or. Ialoveni
Alegerile sînt unul dintre cela mai importante instrumente cu ajutorul căruia cetăţenii pot influenţa procesul decizional public. Votul fiind o expresie formală a preferinţei cetăţeanului în privinţa unui candidat. Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor politice ale ţării sale. Prin vot este exprimată voinţa poporului care trebuie să constituie baza puterii de stat. Egală şi exprimată prin vot secret, preferinţa cetăţenilor trebuie să fie asigurată cu libertatea votului… Fiecare vot are o semnificaţie importantă, care nu poate fi exclus sau certat, deoarece votul exprimă propria opinie.

Detalii despre Proiectul „Primul vot pentru tinerii din raionul Ialoveni” gasiti pe pagina www.primulvot2009.wordpress.com

Acest articol a fost publicat în ISTORII DE SUCCES. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Rezultatele concursului de eseuri „Dreptul la vot”

  1. Alinuta zice:

    am cistigat da ce?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.