S-a dat startul pentru implementarea a 16 proiecte noi în raionul Ialoveni

Festivitatea de semnare a acordurilor de colaborare încheiate între 16 grupuri de iniţiativă ale tinerilor şi Fondul pentru Tineri Ialoveni, Asociaţia Obştească ,,Eco-Răzeni”, administraţia raionului Ialoveni, s-a desfăşurat la 17 aprilie 2013, în conformitate cu Planul de activitate al Fondului pentru Tineri Ialoveni şi Programul de Acţiuni în cadrul Proiectului ,,Ialoveni – Capitala Naţională a Tineretului 2013, în scopul stimulării participării tinerilor la dezvoltarea comunităţii lor.

Cele 16 grupuri de iniţiativă care au obţinut finanţare în runda a VI-a a Programului de Granturi Mici al Fondului pentru Tineri Ialoveni demonstrează idei inovative de proiect. În deschiderea şedinţei, domnul Nicolae ANDRONACHI, preşedintele raionului Ialoveni a subliniat importanţa elaborării şi implementării proiectelor într-un stat care tinde spre integrare europeană. ,,Aceasta constituie investiţia în cetăţenii noştri, mai ales prin faptul că, ne aducem contribuţia de 20 mii lei la Programul de Granturi Mici din fiecare primăvară şi la toamnă vom avea o contribuţie mai substanţială, şi vom organiza acţiuni de tineret pentru colectarea fondurilor pentru tineret ca să avem posibilitatea de a finanţa ideile cele mai ingenioase ale tinerilor din localităţile raionului nostru”.

Prezent la festivitate, domnul Anatolie MELENCIUC, vicepreşedintele raionului, a evidenţiat faptul că trebuie să promovăm cetăţenia activă şi să sensibilizăm tinerii din toate localităţile raionului să participe la procesul de elaborare şi implementarea proiectelor. Partenerul strategic al Fondului pentru Tineri şi admninistraţiei raionului este Fundaţia Est-Europeană din Moldova, care a delegat-o pe doamna Tatiana CHIRILENCO, manager de granturi şi contracte, să întreţină un dialog constructiv cu tinerii ialoveneni despre oportunităţile şi problemele întîlnite în implementarea proiectelor. De asemenea, domnul Sergiu GURĂU, preşedintele Asociaţiei Obşteşti ,,Eco-Răzeni” a prezentat un scurt istoric al Fondului pentru Tineri Ialoveni şi instrucţiunile privind aspectele financiare şi de organizare a acţiunilor în cadrul proiectelor.

Este cazul să menţionăm că proiectele din această rundă vor fi finanţate din resursele acordate de Fundaţia Est-Europeană Moldova, Consiliul Raional Ialoveni şi banii acumulaţi la evenimentele speciale organizate de membrii echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni în colaborare cu partenerii programului.

O galerie de imagini de la eveniment poate fi vizualizată pe pagina Facebook a Fondului pentru Tineri Ialoveni.

Articol realizat de Victor Pletosu,
specialist principal în domeniul politicilor de tineret,
Administraţia raionului Ialoveni

Reclame
Acest articol a fost publicat în VOLUNTARIAT. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.