Vizita de studiu in SUA: participarea tinerilor

3Un grup format din cinci experţi în domeniul politicilor de tineret din Republica Moldova au vizitat timp de 10 zile Statele Unite ale Americii cu scopul de a observa modul în care sectorul de stat, privat şi cel neguvernamental contribuie la realizarea necesităţilor sociale şi civile, precum şi de a face un schimb amplu de experienţă profesională între parteneri. Vizita de studiu a fost organizată în perioada 5 – 16 septembrie 2013 de către Programul „Open World” (Lumea Deschisă) Moldova – unicul program de schimb care este implementat cu suportul financiar al Congresului SUA. Unul dintre membrii delegaţiei din acest an a fost Dl Sergiu Gurău, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Eco-Răzeni”.

Vizita a început la Washington DC (Districtul Columbia), unde timp de două zile au fost organizate întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor publice federale şi ai mediului academic în timpul cărora s-a oferit o imagine amplă asupra funcţionării instituţiilor politice şi publice ale societăţii americane. În a doua parte a vizitei, delegaţia din Republica Moldova s-a deplasat în Los Angeles (Statul California), aceasta a inclus participări la proiecte şi activităţi la nivel local, de asemenea s-au realizat numeroase întâlniri cu reprezentanţi ai actorilor sociali implicaţi în realizarea politicilor de tineret.

1Pentru început am făcut cunoştinţă cu programele de dezvoltarea a liderismului în şcolile publice din Los Angeles. Am constatat că în şcolile din regiune, la toate treptele, există Programul de Liderism pentru Elevi care presupune antrenarea elevilor în diverse grupuri de acţiune: Patrula Elevilor, Consilierii de la Egal la Egal, Elevii contra Violenţei, Consiliul Elevilor Asociaţi, etc. Scopul programului este de a responsabiliza copiii şi tinerii, formarea la aceştia a abilităţilor de liderism, încurajarea participării la soluţionarea problemelor şi luarea deciziilor care îi vizează.

Oportunităţile de participare şi dezvoltare nu se limitează la „oferta” şcolilor, copiii şi tinerii au posibilitatea de a se încadra în activităţile propuse de diverşi actori sociali comunitari care dezvoltă a gamă variată de servicii, astfel ca: Clubul pentru Băieţi şi Fete, Parcul Financiar, Organizaţiile de Scauţi ale Fetelor şi Băieţilor, Centrul de Cultură, Consiliul Local 2al Tinerilor, Programul pentru o Carieră de Succes, ş.a.

În cadrul vizitei de studiu am avut discuţii privind programele pentru tineret cu funcţionarii din cadrul Primăriei oraşului Simi Valley (este vorba despre câteva dintre programele menţionate mai sus, pe care delegaţii au avut ocazia să le cunoască cum funcţionează chiar la faţa locului), iar la oficiul unui consilier local din oraşul Los Angeles a fost prezentat Programul de stagieri pentru tineri în instituţiile guvernamentale. Astfel, tinerii sunt susţinuţi să interacţioneze cu administraţia publică, să participe la procesul decizional şi administrativ, să fie încadraţi în câmpul muncii sau acţiuni de voluntariat. Un exemplu de urmat ar fi practica Camerei de Comerţ din oraşul Simi Valley care găzduieşte Reţeaua Tinerilor Profesionişti din sectorul de stat, privat şi neguvernamental, organizaţie care are ca obiectiv să stabilească o legătură durabilă între toate resursele din comunitate pentru a soluţiona problemele sociale şi economice.

5Delegaţia din Moldova a vizitat Centrul de Gay şi Lesbiene din Los Angeles, una dintre cele mai mari instituţii de acest gen din lume, în cadrul căreia activează circa 300 angajaţi şi peste 5 mii de voluntari. Aici au fost prezentate programele de prevenire HIV SIDA şi a violenţei, serviciile medicale, psihologice şi de adăpost temporar pentru tineri care se află în situaţii de risc. Una dintre cele mai importante vizite a fost cea de la Întreprinderea socială „Homeboy Industries” care oferă servicii de incluziune socială pentru tinerii foşti deţinuţi sau membri ai grupurilor de gangsteri. Aici tinerii trăiesc experienţa primului loc de muncă în calitate de brutar, bucătar, chelner, vânzător sau legumicultor; beneficiază de instruire în domeniul managementului carierei, educaţie pentru sănătate şi viaţa de familie; urmează cursuri conform unei curricule şcolare speciale pentru a obţine un act de studii; totodată pot beneficia gratuit de serviciile unui jurist şi a unui cabinet pentru îndepărtarea tatuajelor.

În concluzie, putem afirma că societatea americană are ca obiectiv strategic să formeze prin intermediul programelor de tineret o generaţie de cetăţeni productivi, responsabili şi prudenţi faţă de comunităţile în care trăiesc.

Este cazul să menţionăm că Programul Open World activează în ţara noastră de 7 ani şi a reuşit să organizeze anual vizite de studiu pentru grupuri de circa 40 persoane cu diferite tematici, până la moment programul numără 291 de absolvenţi, dintre care 9 persoane sunt din localităţile raionului Ialoveni.

Acest articol a fost publicat în NOUTATI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.