Concurs de oferte comerciale pentru găzduire eveniment

rfqÎn perioada noiembrie 2013 – octombrie 2014, Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” implementează în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni proiectul „Fondul pentru Tineri Ialoveni” cu suportul financiar al Fundaţiei Est-Europene Moldova. Proiectul urmăreşte încurajarea comportamentului filantropic în rîndul actorilor comunitari din localităţile raionului pentru mobilizarea şi distribuirea de resurse necesare finanţării iniţiativelor şi proiectelor tinerilor prin promovarea participării tinerilor şi a voluntariatului în dezvoltarea comunităţilor locale din raionul Ialoveni.

Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta un agent economic specializat în prestarea serviciilor de găzduire a evenimentelor (servicii cazare, alimentare şi închiriere a sălii de conferinţe).

Descarcă aici Termenii de referinţă.

Companiile interesate vor prezenta dosarul de aplicare care va conţine în mod obligatoriu următoarele documente:
– profilul companiei şi descrierea condiţiilor de colaborare;
– descrierea serviciilor conform sarcinii tehnice;
– oferta de preţ la serviciile solicitate (de indicat preţul cu TVA).

Termenul limită de depunere a ofertelor este: 27 ianuarie 2014.

Oferta cu menţiunea – Concurs oferte găzduire Forum – se va expedia prin poşta electronică la ecorazeni@gmail.com sau se va depune personal / prin poştă la sediul A.O. „Eco-Răzeni”: str. Ştefan cel Mare 49/1b, sat. Răzeni, MD 7728, r. Ialoveni.

Pentru detalii puteţi contacta pe Sergiu Gurău, director de proiect, pe adresa e-mail: ecorazeni@gmail.com sau la numărul de telefon: (0 268) 95146, mobil: 079641243.

Doar companiile selectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.

Rezultatele concursului:
Compania selectată: „Criscromatic” S.R.L.
IDNO: 1005600053589
Valoarea contractului: 14880,00 lei

Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” este o organizaţie neguvernamentală locală fondată în 1998 care activează în domeniul facilitării accesului la informaţie, instruirii în domeniul noilor tehnologii de informare şi comunicare; protecţiei mediului şi educaţiei ecologice; susţinerea şi promovarea participării tinerilor în viaţa comunităţii. Asociaţia are în portofoliu peste 25 proiecte implementate cu suportul Ambasadei SUA în Moldova, Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Ministerului Federal al Muncii, Afacerilor Sociale şi protecţiei Consumatorilor din Austria, Fundaţiei Soros Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED) din SUA, PNUD Moldova, Oficiului în Moldova al Băncii Mondiale, Fundaţiei Est-Europene Moldova, Ministerului Mediului, Ministerului Tineretului şi Sportului, Consiliului raional Ialoveni.

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI, TENDERE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.