Căutăm noi membri în echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni

Eşti energic, talentat, motivat să faci schimbări pozitive în localitatea ta?
Îţi place să faci voluntariat, să-ţi faci noi prieteni şi să fii util comunităţii?
Doreşti să devii un lider iscusit, parte a unei echipe de succes?

Suntem siguri că tu vezi lumea altfel, îţi doreşti o lume aşa cum o visezi tu, dacă ai putea, ai răsturna şi munţii, dar în singurătate nu e posibil. Te invităm să participi la o nouă rundă a concursului de selectare a membrilor echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni! Vino să schimbăm lumea împreună, să facem viaţa mai bună prin intermediul eforturilor comune şi împreună să realizăm lucruri deosebite. Noi, echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni, apreciem talentul şi calităţile tale, totodată te provocăm să descoperi lucruri noi şi să-ţi dezvolţi personalitatea.

Cine poate aplica?
Tinerii cu vârsta între 15 – 30 ani, care locuiesc în localităţile raionului Ialoveni.

Cum poţi deveni membru?
Descarcă Formularul de aplicare, completează şi trimite-l împreună cu copia actului de identitate până la 17 noiembrie 2014 prin e-mail la fondultinerilor@gmail.com sau prin poştă la Consiliul Raional Ialoveni (or. Ialoveni, MD 6801, str. Alexandru cel Bun 33, etajul 2, Anticamera).

Persoanele care vor depune dosarul în cadrul concursului de selectare vor fi invitate la un interviu de clarificare. Membrii noi, recrutaţi în echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni, vor beneficia de instruire în cadrul unui atelier care se va desfăşura la începutul lunii decembrie 2014.

Fondul pentru Tineri Ialoveni este format dintr-un grup de tineri, selectaţi şi instruiţi ce dispun de calităţi speciale, ce au dorinţa de a forma, promova şi administra transparent fonduri destinate finanţării proiectelor iniţiate şi implementate de către tineri pentru dezvoltarea comunităţilor locale. În raionul Ialoveni, Fondul pentru Tineri este activ din aprilie 2010 şi încurajează responsabilizarea tinerilor, inițiativa civică și contribuie la dezvoltarea comportamentului filantropic al acestora.

Echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni a reuşit în cele nouă runde ale Programului de granturi mici să finanţeze 123 proiecte cu un buget total de circa 697 mii lei, proiectele fiind implementate în 22 localităţi ale raionului Ialoveni de echipe de tineri cu iniţiativă. La baza Programului „Fondul pentru Tineri” este faptul că tinerii sunt cei care vor modela viitorul. Paradoxal însă, oportunităţile lor de a modela prezentul nu sunt întotdeauna disponibile. Astfel, potenţialul tinerilor, creativitatea şi energia lor sunt valorificate de societate doar parţial.

„Am aplicat la Fondul pentru Tineri, dorind să schimb ceva în viaţa mea, să mă implic în rezolvarea problemelor tinerilor din comunitate. Datorit acestui program, mi-am îmbunătăţit abilităţile de comunicare şi am devenit mult mai sigură pe mine. Fondul pentru Tineri îţi oferă şansa să te dezvolţi, să creşti, să-ţi faci prieteni şi să cunoşti persoane care vor avea un rol determinant în împlinirea ta personală. Voluntariatul te ajută să înţelegi problemele cu care se confruntă tinerii de vîrsta, pur şi simplu te face mai bun” (Pascal Natalia, membră a echipei Fondul pentru Tineri Ialoveni).

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi susţinerea financiară a Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi).

Pentru informaţii suplimentare nu ezita să ne contactezi la:
Tel.: 0 268 95146, mobil: 0 796 41243
E-mail: fondultinerilor@gmail.com
Persoană de contact: Sergiu Gurău

Acest articol a fost publicat în VOLUNTARIAT. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.