Vizită de studiu şi schimb de experienţă a poliţiştilor moldoveni în Estonia

vizita_Estonia1În perioada 1-8 noiembrie curent, angajaţii Inspectoratului General al Poliţiei au întreprins o vizită de studiu privind dezvoltarea programelor şi proiectelor de prevenire a criminalităţii. Evenimentul a fost organizat sub egida Asociaţiei Esti Naabrivalve din Estonia şi a Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, în cadrul proiectului ”Dezvoltarea securităţii comunitare în zonele rurale din Republica Moldova prin experienţa programului de supraveghere de vecinătate -II” implementat în parteneriat cu Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni”.

Astfel, poliţiştii moldoveni au avut întrevederi cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei din Estonia şi Poliţiei din oraşele Tallinn, Narva, Rakvere şi Johvi, unde au fost familiarizaţi cu modul de organizare şi funcţionare a Poliţiei, structura serviciilor şi competenţele funcţionale ale acestora. Programele de prevenire a criminalităţii, precum şi modul de organizare a activităţii de prevenire în teritoriul deservit.

De asemenea, reprezentanţii IGP au avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Moldova în Republica Estoniană, Victor Guzun. Oficialul a venit cu iniţiativa de susţinere şi dezvoltare a programelor de prevenire care pot fi implementate în ţară, în vederea reducerii cazurilor de victimizare a copiilor şi persoanelor în etate, atunci cînd sînt în calitate de pietoni.

La baza acestei iniţiative stă practica estoniană, de organizare şi desfăşurare a campaniilor de informare şi sensibilizare a opiniei publice privind ataşarea obligatorie la haină, pe timp de seară, a obiectelor reflectorizante, pentru evitarea cazurilor de tamponare a pietonilor, în special în perioada rece a anului.

Delegaţia din Republica Moldova a fost familiarizată şi cu reforma structurilor poliţieneşti în care rolul de bază în crearea legăturii Poliţie-comunitate îi revine ofiţerului de sector prin activităţi poliţieneşti comunitare definite prin „activitatea poliţienească în parteneriat” şi „activitatea poliţienească bazată pe comunitate”, care constituie un model de modernizare instituţională, menită să asigure sporirea receptivităţii Poliţiei faţă de necesităţile comunităţii, venind ca o completare majoră de ordin strategic, în soluţionarea problemelor de securitate ale comunităţii.

Tot în cadrul vizitei, s-a luat cunoştinţă cu programul Estonian ”Eesti Nabrivalve”, care a stat la baza implementării în 2012, în Republica Moldova, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, a programului “Supraveghere de Vecinătate”.

Menţionăm că programul “Supravegherea de Vecinătate” nu necesită cheltuieli considerabile şi se justifică în timp prin diminuarea consecinţelor faptelor infracţionale şi cheltuielilor aferente acestora atât cu procedurile judiciare, cât şi cu serviciile poliţieneşti suportate anual de cetăţeni şi bugetul de stat.

Acest articol a fost publicat în NOUTATI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.