Fondul pentru Tineri Ialoveni – platformă de dezvoltare a tinerilor

La 10 – 11 ianuarie 2015, Complexul de agrement „Costeşti” a găzduit desfăşurarea atelierului de instruire şi planificare a activităţilor Fondului pentru Tineri Ialoveni. Lucrările atelierului au fost moderate de domnul Sergiu Gurău, preşedinte, A.O. ,,Eco-Răzeni” şi Victor Pletosu, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, Consiliul Raional Ialoveni.

Prin diferite metode şi activităţi de educaţie non-formală, membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni au pătruns în esenţa programului. Au studiat Regulamentul de activitate al Fondului, au convenit asupra aplicării şi respectării principiilor şi a valorilor: implicare comunitară, iniţiativa tinerilor, originalitate, nediscriminare, creativitate, responsabilizarea tinerilor, dezvoltarea abilităţilor personale, imparţialitate, obiectivitate, comunicare şi deschidere spre noi provocări. Din realizarea acestor principii rezultă beneficiile programului: participarea tinerilor la viaţa comunităţii; schimbul de experienţe; petrecerea plăcută a timpului liber; dezvoltarea abilităţilor, competenţelor, calităţilor pesonale ale tinerilor; precum şi tehnicile de comunicare, de lucru în echipă, de a administra un buget.

Tinerii au exersat tehnicile de colectare / strîngere de fonduri (fundraising): începînd cu solicitarea ,,faţă în faţă” de la cetăţeni, instituţii, agenţi economici, companii cu responsabilitate socială, dar şi prin organizarea evenimentelor speciale de atragere de fonduri, elaborînd astfel, Calendarul acţiunilor Fondului pentru Tineri Ialoveni pentru anul 2015.

Participanţii au improvizat prin scenete etapele de dezvoltare ale Fondului pentru Tineri Ialoveni:
– Selectarea membrilor echipei Fondului pentru Tineri;
– Training în ,,fundraising” şi ,,grantmaking”;
– Identificarea problemelor şi necesităţilor tinerilor;
– Campania de strîngere / colectare de fonduri;
– Campania de promovare a Programului de Granturi Mici pentru Tineri. Depunerea proiectelor / cererilor de finanţare;
– Preselecţia proiectelor;
– Interviurile cu grupurile de iniţiativă;
– Selecţia finală a proiectelor;
– Anunţarea rezultatelor;
– Contractarea proiectelor;
– Training cu grupurile de iniţiativă;
– Implementarea proiectelor de grupurile de iniţiativă;
– Monitorizarea proiectelor la sedinţele Clubului Tinerilor Lideri Comunitari şi la Festivitatea ,,Youth Fest Ialoveni 2015”;
– Raportarea proiectelor finanţate;
– Evaluarea rundei desfăşurate şi planificarea următorului program de granturi.

Prin urmare, participanţii la atelier au elaborat Calendarul concursului de finanţare, runda a X-a, Programul de Granturi Mici a Fondului pentru Tineri Ialoveni:
– Primirea aplicaţiilor (07 februarie – 06 martie 2015);
– Procesul de selecţie a proiectelor (07 – 24 martie 2015);
– Desfăşurarea interviurilor cu aplicanţii (19 – 20 martie 2015);
– Anunţarea rezultatelor (24 martie 2015);
– Festivitatea de semnare a Acordurilor de colaborare pentru implementarea proiectelor (01 aprilie 2015);
– Atelier de instruire cu beneficiarii de finanţare (01 aprilie 2015);
– Implementarea şi monitorizarea proiectelor (01 aprilie – 30 mai 2015);
– Şedinţa Clubului Tinerilor Lideri Comunitari de coordonare şi raportare intermediară a activităţilor realizate şi problemelor apărute (30 aprilie 2015);
– Raportarea narativă şi financiară (01 – 15 iunie 2015);
– Gala Bunelor Practici, cu genericul: ,,Participarea tinerilor la viaţa comunităţii” (25 iunie 2015).

La finele atelierului de lucru, membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni au venit cu propuneri constructive:
– Organizarea Forumului de Iarnă al Tinerilor, cu genericul: ,,Tinerii ialoveneni promovează cetăţenia inteligentă şi activă”, la 31 ianuarie 2015, orele 10:00, sala mare de şedinţe, Consiliul Raional Ialoveni, cu participarea reprezentanţilor consiliilor locale ale tinerilor. În agenda forumului vor fi puse în discuţie subiectele:
a. Arborele problemelor şi necesităţilor tinerilor;
b. Lansarea Programului de Granturi Mici, Runda a X – a;
c. Programul Raional de Acţiuni în Domeniul Tineretului pentru Anul 2015.
– Organizarea Festivalului Tinerilor Îndrăgostiţi, la 22 februarie 2015, orele 14:00, Casa Raională de Cultură Ialoveni.
– Organizarea Festivalului Tinerilor Umorişti, la 29 martie 2015, Casa Raională de Cultură Ialoveni.
– Marcarea Zilei Internaţionale a Fondului pentru Tineri. Festivitatea de aniversare a 5 ani de activitate ai Fondului pentru Tineri Ialoveni, la 23 mai 2015, Casa Raională de Cultură Ialoveni.
– Desfăşurarea unei vizite de studiu în mun. Cluj-Napoca, România, unde vor avea loc activităţi comune de colectare a fondurilor, organizate de Fondurile pentru Tineri Ialoveni, Cluj-Napoca şi Alba-Iulia.

Articol realizat de:
Victor Pletosu
Specialist politici de tineret
Consiliul Raional Ialoveni

Reclame
Acest articol a fost publicat în ISTORII DE SUCCES. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.