Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” lansează procesul de recrutare a membrilor în Consiliul de Administrare

Board-Meeting-SMPornind de la ideea că, buna guvernare este esenţială pentru gestionarea cu succes a unei organizaţii a societăţii civile, Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” a decis să lanseze procesul de recrutare a membrilor în Consiliul de Administrare cu scopul de a creşte şi diversifica numărul acestora din perspectiva dezvoltării organizaţionale.

În conformitate cu prevederile Statutului, Consiliul de Administrare este organul permanent de conducere al Asociaţiei, se subordonează Adunării Generale şi are următoarea competenţă:
• elaborează strategia dezvoltării şi trasează direcţiile principale ale activităţii Asociaţiei, prezentându-le pentru aprobare Adunării Generale;
• asigură îndeplinirea deciziilor Adunării Generale şi prezintă rapoarte Adunării Generale privind activitatea Asociaţiei;
• elaborează bugetul Asociaţiei, raportul financiar anual şi raportul privind activitatea acesteia prezentându-le Adunării Generale pentru aprobare;
• aprobă regulamentele de uz intern ale Asociaţiei;
• stabileşte, în condiţiile legii, responsabilitatea materială a Preşedintelui Asociaţiei;
• aprobă sigiliul, ştampila, simbolica şi formularele Asociaţiei;
• decide crearea, reorganizarea şi lichidarea filialelor Asociaţiei, aprobarea regulamentelor lor;
• gestionează patrimoniul Asociaţiei şi activitatea privind majorarea lui;
• stabileşte modul în care pot fi folosite şi repartizate donaţiile colectate;
• asigură respectarea de către Asociaţie a normelor eticii prevăzute în sectorul necomercial;
• primirea şi excluderea membrilor Asociaţiei;
• adoptarea deciziilor privind procurarea şi înstrăinarea patrimoniului Asociaţiei;
• conducerea operativă a activităţii economice a Asociaţiei, administrarea bunurilor;
• hotărăşte participarea Asociaţiei în calitate de fondator al organizaţiilor necomerciale şi al societăţilor comerciale;
• decide asupra tuturor chestiunilor care nu constituie competenţa exclusivă a altor organe ale Asociaţiei.

Consiliul de Administrare este ales de către Adunarea Generală pe un termen de 3 ani. Şedinţele Consiliului de Administrare se convoacă la necesitate, dar nu mai rar de o dată în trimestru şi sunt deliberative, dacă sunt prezenţi 2/3 din numărul membrilor.

Pentru a consulta textul integral al Statutului Asociaţiei Obşteşti „Eco-Răzeni” accesaţi pagina web https://ecorazeni.files.wordpress.com/2006/12/statutul_eco-razeni.pdf.

Responsabilităţile membrilor Consiliului de Administrare:
1. Să cunoască şi să susţină misiunea organizaţiei;
2. Să participe în mod regulat la şedinţele Consiliului de Administrare;
3. Să se pregătească de şedinţe în prealabil;
4. Să păstreze confidenţialitatea unor informaţii;
5. Să ofere ghidare informată şi imparţială organizaţiei;
6. Să evite conflictele de interese;
7. Să participe în cadrul evenimentelor speciale desfăşurate de către organizaţie;
8. Să ofere sfaturi Preşedintelui organizaţiei (Directorului Executiv);
9. Să ia parte la dezvoltarea resurselor (umane, financiare, etc.);
10. Să promoveze organizaţia în comunitate.

Criterii de eligibilitate:
– fidel(ă) realizării misiunii organizaţiei;
– gata să se ofere ca voluntar(ă) pentru a susţine organizaţia;
– deschis(ă) să-şi îndeplinească responsabilităţile impuse de această poziţie;
– să fie disponibil(ă) şi să poată face faţă acestei poziţii pe durata întregului mandat.

Dosarul de aplicare va conține:
• Formularul de aplicare (descarcă AICI).

Dosarul va fi trimis la adresa electronică: ecorazeni@gmail.com sau la sediul Asociaţiei Obşteşti “Eco-Răzeni”: str. Ştefan cel Mare 49/1b, sat. Răzeni, MD 7728, Republica Moldova, cu menţiunea “Concurs Consiliul de Administrare”. Detalii pot fi obţinute telefonic la numărul 026895146 sau 079641243.

Termenul-limită de aplicare: 21 septembrie 2015, ora 18.00.

Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” este o organizaţie neguvernamentală locală fondată în 1998 care activează în domeniile: promovarea şi dezvoltarea antreprenoriatului social; incluziunea socio-profesională a persoanelor din grupurile vulnerabile; susţinerea iniţiativelor de tineret; realizarea proiectelor de dezvoltare comunitară; dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor organizaţionale. Asociaţia are în portofoliu peste 40 de proiecte şi iniţiative implementate cu suportul Ambasadei SUA în Moldova, Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, Ministerului Federal al Muncii, Afacerilor Sociale şi Protecţiei Consumatorului (BMASK) din Austria, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Fundaţiei Soros Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED) din SUA, PNUD Moldova, Oficiului în Moldova al Băncii Mondiale, Fundaţiei Est-Europene Moldova, SOIR Moldova, Ministerului Mediului, Ministerului Tineretului şi Sportului, Consiliului raional Ialoveni, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova.

Organizaţia noastră este recunoscută ca un actor activ în promovarea drepturilor omului în comunităţile din raionul Ialoveni, desfăşurînd în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele nivele, instituţiile de învăţămînt, mass-media, structurile de tineret şi ong-urile activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (campanii de sensibilizare a publicului larg, publicaţii, seminare, cursuri de instruire, concursuri, activităţi de educaţie neformală, program de granturi mici pentru tineri). Din aprilie 2010, Eco-Răzeni în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni coordonează programul raional Fondul pentru Tineri Ialoveni (www.fondultinerilor.md). În decembrie 2012, asociaţia a fondat prima întreprindere socială în domeniul alimentaţiei publice din Republica Moldova – Floare de cireş SRL (www.floaredecires.org). Începînd cu august 2013, Eco-Răzeni în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei coordonează programul naţional Supraveghere de Vecinătate în Moldova (www.supravegheredevecinatate.md). Organizaţia are nouă persoane angajate, dintre care cinci femei şi patru bărbaţi.

Pentru informaţii suplimentare vizitaţi www.ecorazeni.wordpress.com

Vă mulţumim!

Acest articol a fost publicat în CONCURSURI, TENDERE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.