Invitație la atelierul de instruire pentru manageri de întreprinderi sociale

Asociația Obștească „Eco-Răzeni” are ca și prioritate strategică pentru anii 2016 – 2018: acordarea suportului pentru societatea civilă în domeniul lansării şi dezvoltării iniţiativelor de antreprenoriat social. În acest context, pentru perioada 29 – 30 martie 2017, la Chișinău, este planificată desfășurarea unui atelier de instruire pentru managerii de întreprinderi sociale.

Atelierul de instruire va fi moderat de experta din Marea Britanie, Pauline Michele Rigby, fostă CEO la Social Firms England (www.socialfirmsengland.co.uk). Participanții vor avea oportunitatea de a se familiariza cu conceptul antreprenoriatului social, a învăța din bunele practici și experiența internațională referitor la planificarea afacerii sociale, instrumentele necesare pentru definirea viziunii și misiunii de dezvoltare a uni produs/serviciu social, cum se face finanțarea și planificarea financiară, se organizează cooperarea și colaborarea cu partenerii, cum se inițiază și dezvoltă parteneriate eficiente și durabile.

Agenda preliminară a atelierului de instruire, versiunea engleză, poate fi vizualizată AICI.

În acest sens, avem o deosebită plăcere de a invita să participe la atelierul de instruire reprezentanți ai asociațiilor obștești, întreprinderilor sociale, prestatorilor de servicii sociale și potențialilor fondatori de întreprinderi sociale. O prezentare introductivă despre întreprinderea socială și schimbarea socială elaborartă de Pauline Michele Rigby poate fi vizualizată AICI.

În cazul în care, acceptați invitația noastră, Vă rugăm să completați formularul de înregistrare online până la data de 24 martie 2017. Limbile de lucru: engleza, româna și rusa, în timpul atelierului se va efectua traducere simultană. Programul de activitate pentru ambele zile: 10.00 – 16.00, inclusiv pauză de cafea și prânz. Pentru alte detalii ne puteți contacta prin email: ecorazeni@gmail.com.

Doar persoanele care vor expedia formularul de înregistrare (completat online) vor fi incluse în lista participanţilor. Dat fiind faptul că numărul de locuri este limitat, organizatorii își rezervă dreptul de a selecta participanții în bază de concurs, reieșind din motivația de a participa la atelierul de instruire. În cazul în care o organizaţie va fi reprezentată de mai multe persoane, fiecare va completa formularul de înregistrare separat. Organizatorii nu vor rambursa cheltuielile de călătorie și cazare ale participanților.

Acest eveniment este desfășurat în cadrul programului „Antreprenoriat social” al Asociaţiei Obștești „Eco-Răzeni” realizat cu suportul financiar al IM Swedish Development Partner și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în NOUTATI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s