Afacerea cu prepelițe BioVic – business sănătos și prosper, care se extinde cu suportul Uniunii Europene

Tot mai mulți sunt astăzi cei care optează pentru carnea de prepeliță și minunile medicale pe care le oferă ouăle acestor păsări de mărimea unui pumn. Popularitatea acestui produs este justificată, pe bună dreptate, de cantitatea sa impresionantă de vitamine si efectele sale benefice în rezolvarea unor probleme grave de sănătate, precum afecțiuni ale inimii, ale stomacului sau ale sistemului circulator. Iar piața este din ce în ce mai deschisă acestui tip de produse alimentare, fapt care servește drept argument cu greutate pentru tinerii interesați să-și deschidă o afacere cu prepelițe.

Povestea lui Victor Buzatu, crescător de prepelițe din Dănceni, a început încă din copilărie, când a prins drag de păsări, visându-se, în viitorul îndepărtat, proprietar al unei ferme de găini. Întâmplarea a făcut, însă, ca acum șase ani, împreună cu doi prieteni de facultate, tânărul antreprenor să pună bazele unei afaceri cu prepelițe, sub numele de BioVic, decizie care s-a dovedit a fi una de succes. A început cu o matcă de 100 de prepelițe, iar, în prezent, deține 2000 de prepelițe, crescute pentru beneficiile curative ale ouălor, despre care japonezii scriau de peste 4000 de ani.

Deși creșterea prepelițelor nu necesită mult spațiu, pentru că micile păsări cresc în cutii etajate și mănâncă destul de puțin, problemele întâmpinate au fost de diferite tipuri și origini. Experiența cotidiană l-a făcut, totuși, pe Victor să înțeleagă potențialul imens al creșterii acestor păsări și să se investească pe deplin, pentru a întruni toate cerințele de calitate a produsului livrat – principalul său atu în relația sa cu clientul. Axat inițial pe crearea condițiilor necesare de bunăstare și confort al păsărilor, în vederea unei productivității crescute, recent, antreprenorul a lansat pe piață și alte produse noi, care au mers direct la inima consumatorului, precum ouăle de prepeliță marinate, carnea de prepeliță afumată și pate-ul de prepeliță.

Lista beneficiilor produselor de prepeliță este lungă, însă ouăle și carnea microfermei BioVit sunt astăzi apreciate în special pentru prospețime, valoare și serviciul de livrare gratuit, în condiții optime de temperatură și timp în împrejurimi. Pe lângă familie și cercul de prieteni, ferma de prepelițe din Dănceni și-a asigurat succesul și datoriată prezenței active în mediul online, unde consumatorul găsește răspuns la orice întrebare. Pe lângă consumatorul individual, mai mulți agenți economici au devenit clienți fideli ai microfermei de prepelițe: restaurantul Popasul Dacilor (Chișinău), restaurantul Tinerețea (Bardar), magazinul METRO, o grădiniță privată din Chișinău ș.a. Și pentru că mereu e loc de mai bine, Victor și-a propus, în următorii 2 ani, să crească numărul de capete la 5000 și să diversifice gustul consumatorului cu alte produse noi, pentru o valorificare integrală a cărnii de prepeliță.

Menționăm că începând cu 1 august 2018, în raionul Ialoveni se implementează proiectul „Fondul de susținere a antreprenoriatului pentru tineri Ialoveni”, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene, proiect administrat de Asociația Obștească “Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni. Proiectul presupune, atât instruiri în domeniul antreprenoriatului, cât și finanțarea sub formă de grant a proiectelor pentru lansarea și/sau dezvoltarea ideilor de afaceri, inițiate de tineri cu vârsta între 18 – 35 ani din localitățile raionului Ialoveni.

Mini-ferma de prepelițe BioVic, administrată de către Victor Buzatu, este una dintre cele șapte afaceri care a obținut finanțare în valoare de 3500 EUR, în cadrul proiectului menționat mai sus.

flag_yellow_high
Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană
Acest articol a fost publicat în ISTORII DE SUCCES. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.