Tinerii din Ialoveni au beneficiat de ateliere de instruire în domeniul scrierii proiectelor

În contextul lansării celei de-a XXI-a runde de granturi mici a Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, în perioada 05 – 06 și 12 – 13 septembrie 2020, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni, și-a desfășurat lucrările atelierul de instruire ,,Managementul proiectelor de dezvoltare comunitară”, organizat pentru tinerii activi de către A. O. ,,Eco-Răzeni” și administrația raionului Ialoveni.

La instruirea din 05 – 06 septembrie 2020 au participat activ circa 24 de reprezentanți ai grupurilor de iniţiativă civică și ai consiliilor locale de tineret din 6 localități ale raionului: Ialoveni, Costești, Suruceni, Dănceni, Horești și Horodca.

De asemenea, la atelierul ce-a avut loc la 12 – 13 septembrie 2020, s-au implicat ingenios circa 37 de tineri din grupurile de iniţiativă civică și consiliile locale de tineret din 10 localități ale raionului: Ialoveni, Țipala, Suruceni, Mileștii Mici, Văsieni, Dănceni, Cigârleni, Cărbuna, Puhoi, Zâmbreni.

Prin jocuri energizante, interactive şi activităţi de educaţie non-formală participanții și-au prezentat CV-ul și au ilustrat harta localităților raionului Ialoveni, unde s-au născut personalitățile marcante cu care se mândresc.

Profund impresionată de implicarea activă a participanților în cadrul a 5 focus-grupuri tematice, distinsa doamnă profesor Galina TONU, vicepreședintele raionului Ialoveni, care susține și coordonează dezvoltarea politicilor de tineret, a felicitat cordial tinerii consilieri implicați în etapele elaborării unui proiect, și le-a înmânat, cu încredere, certificate de competențe medii privind scrierea proiectelor.

Moderatorii atelierului – domnul Sergiu Gurău, director executiv, A. O. ,,Eco-Răzeni” şi Victor Pletosu, specialist principal în domeniul politicilor de tineret, împreună cu tinerii consilieri, au identificat actorii comunitari care participă la viaţa publică şi pot fi potenţialii lor parteneri, au enumerat provocările cu care se confruntă tinerii şi au selectat o problemă care necesită o rezolvare urgentă. Apoi, au efectuat analiza arborelui problemei cu identificarea cauzelor problemei şi efectelor care se vor produce, dacă problema nu va fi soluţionată. Conform matricii cadrului logic, audienţii au transformat, într-un mod creativ, arborele problemei în arborele obiectivelor, găsind soluţii viabile pentru fiecare aspect negativ, prin exerciţii practice de formulare a scopului, obiectivelor şi descrierea activităţilor corelate cu cauzele secundare ale problemei, precum și rezultatele scontate calitative și cantitative sugerate de efectele primare ale problemei.

Tinerii consilieri au parcurs etapele iniţierii şi scrierii unui proiect: formarea echipei; efectuarea analizei arborelui problemei; sondajul de opinie privind culegerea datelor care confirmă existenţa problemei; identificarea celor mai bune soluţii; stabilirea scopului şi obiectivelor proiectului; analiza situaţiei şi inventarierea resurselor din comunitate; elaborarea planului de acţiuni şi a perioadei de implementare; descrierea activităţilor; distribuirea clară a responsabilităţilor între membrii echipei; estimarea costului proiectului şi a devizului de cheltuieli; stabilirea parteneriatelor; argumentarea continuităţii proiectului; stabilirea titlului proiectului și completarea formularului de aplicare.

Prin urmare, tema pentru acasă a participanților este de a ajusta și îmbunătăți proiectele elaborate conform matricii cadrului logic și ghidului solicitantului de finanțare în Runda a XXI – a de granturi mici pentru tineri, după care, vor fi expediate pe poșta electronică a Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” fondultinerilor@gmail.com, până la 27 septembrie 2020.

Suntem profund recunoscători partenerilor consecvenţi: administrația raionului Ialoveni, A. O. ,,Eco-Răzeni” şi Fundaţia Est-Europeană din Moldova pentru generozitatea şi suportul substanțial acordat la desfăşurarea atelierului de instruire.

Pentru conformitate,
Victor Pletosu,
specialist principal în domeniul politicilor de tineret,
Aparatul Președintelui Raionului Ialoveni

Acest articol a fost publicat în NOUTATI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.