UE // Primele rezultate ale proiectului „Cetățean informat – cetățean implicat!” la Răzeni

Din septembrie 2020, locuitorii comunei Răzeni sunt mai informaţi și mai implicaţi în viaţa publică a localității grație proiectului „Cetățean informat – cetățean implicat”, implementat de Asociația obștească „Eco-Răzeni” cu suportul Uniunii Europene și al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în Moldova.

În cadrul primelor luni de proiect, au fost desfășurate mai multe acțiuni de sporire a interesului răzenenilor pentru implicare și participare activă la îmbunătățirea serviciilor publice din localitate, precum:
– campania de informare și sensibilizare Eu sunt satul meu!;
– 3 seminare de informare privind serviciile publice (în mediu online și cu transmisiune LIVE pe rețelele de socializare);
– prelevarea de probelor evaluare a calității apei potabile a 10 surse din localitate (fântâni arteziene, izvoare);
– sondaj de opinie cu privire la conținutul și formatul platformei de comunicare Implică-te pentru Răzeni!

Mesajele relevante din cadrul campaniei de informare Eu sunt satul meu! a reușit să sensibilizeze, printr-o abordare pragmatică, publicul larg privitor la relația dintre responsabilitatea cetățenilor, serviciile publice și schimbările climaterice. Totodată, locuitorii au primit informații-cheie despre mecanismele de funcționare a serviciilor publice locale, disponibile în localitate, prin infografice pe rețele de socializare. Iar pentru abordarea problemelor existente și generarea de soluții concrete privind ameliorarea calității acestor servicii, echipa de proiect, în parteneriat cu instituțiile de gestionare, au desfășurat, pe platforma Zoom, 3 seminare de informare, transmise în direct pe rețelele de socializare și salvate pentru ulterioare vizualizări și interacțiuni.

Primul eveniment cu genericul „Pentru un Răzeni verde și curat – colectează deșeurile separat!” a informat locuitorii despre Regulamentul serviciului de management al deșeurilor din Răzeni și a chemat comunitatea la adoptarea și promovarea unei atitudini motivaţionale şi responsabile faţă de mediu, înregistrând un impact de peste 8400 de persoane, 79 de aprecieri, 26 de comentarii și 70 de distribuiri. Seminarul „Bune practici de colectare selectivă a deșeurilor” a crescut și mai mult motivația și interesul de implicare a răzenenilor în acțiuni concrete de protecție a mediului, prin prezentarea a 3 inițiative naționale de valorificare a deșeurilor prin metoda colectării, reciclării și compostării. Cei peste 60 de participanții la eveniment au ajuns unanim la concluzia că pentru a avea un mediu sănătos, este nevoie urgentă de a colecta selectiv și recicla tot ce se poate, cu minim efort, dar maximă implicare din partea fiecăruia.

Serviciul public de iluminare stradală a comunei Răzeni a fost subiectul celui de-al treilea seminar online cu titlul „De la străzi iluminate la comunități dezvoltate”, eveniment care a servit drept oportunitate pentru administrația publică locală de a disemina răzenenilor informații privind proiectele finisate și în curs de implementare privind extinderea și modernizare iluminării stradale în localitate. Totodată, reprezentant al Direcției Economie a Consiliului raional Ialoveni a completat informațiile APL cu aspecte ce țin de eficiența energetică a serviciului de iluminat stradal. Întrebările adresate de participanți și discuțiile generate de acestea au creat pârghii de implicare a locuitorilor în acțiuni de eficientizare inteligentă a iluminatului public.

Activitățile, desfășurate pînă la moment în cadrul proiectului, au reamintit răzenenilor că ei sunt inima și creierul comunei, iar fără implicarea lor în soluționarea problemelor de zi cu zi ale comunității, transparența autorităților rămâne a fi doar o formalitate. În acest context, echipa de proiect și-a planificat elaborarea și lansarea unei platforme de comunicare online, disponibilă pe site-ul primăriei, prin intermediul căreea răzenenii se vor informa și se vor face auziți de autorități. Acest instrument va spori transparența și receptivitatea factorilor de decizie locali la inițiativele cetățenilor, iar odată cu creșterea nivelului de interes a locuitorilor față de problemele comunității, va spori și gradul de încredere a locuitorilor doritori de schimbare, deseori nereceptivi sau chiar intimidați de apelurile convenționale la implicare.

Proiectul „Cetățean informat – cetățean implicat!” este implementat în perioada august 2020 – august 2021 și are un buget de 50 000 EUR.

Asociația obștească „Eco-Răzeni” este beneficiara Programului de Granturi Locale lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova). Partenerul proiectului pentru Regiunea de Dezvoltare Centru este Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER în colaborare cu Asociația Obștească Agenția pentru Dezvoltare Regională „Habitat” (AO ADR ”Habitat”).

Acest articol a fost publicat în ISTORII DE SUCCES, NOUTATI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.