Scurt istoric

Asoсiaţia obştească “Eco-Răzeni” este o organizaţie neguvernamentală locală fondată în 1998 (Procesul-verbal al Adunării de constituire) care activează în domeniul facilitării accesului la informaţie, instruirii în domeniul noilor tehnologii de informare şi comunicare; protecţiei mediului şi educaţiei ecologice; implicării tinerilor în viaţa comunităţii.
Organizaţia noastră este recunoscută ca un actor activ în promovarea drepturilor omului în comunităţile din raionul Ialoveni, desfăşurînd în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele nivele, instituţiile de învăţămînt, mass-media, structurile de tineret şi ong-urile activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (campanii de sensibilizare a publicului larg, publicaţii, seminare, cursuri de instruire, concursuri, activităţi de educaţie neformală).
Eco-Răzeni administrează din iunie 2005 Centrul de Informare şi Instruire pentru Tineri „Valul III” care constă dintr-o sală de computere dotată cu 9 calculatoare, imprimantă, copiator, scaner, acces la Internet, bibliotecă, videotecă şi o sală de training cu o capacitate de 25 locuri dotată cu proiector, ecran de proiecţie, tablă flipchart, laptop, Internet WiFi şi cameră video. În lipsa proiectelor cu finanţare externă, durabilitatea financiară a asociaţiei este asigurată din prestarea, în bază de licenţă, a serviciilor publice de comunicaţii electronice (furnizarea serviciului de acces la Internet în satul Răzeni), cotizaţiile de membru şi din vînzarea deşeurilor reciclabile (hîrtie uzată şi sticle din plastic) donate de membrii comunităţii. Primăria localităţii oferă gratuit spaţiul pentru sediul Centrului şi energia electrică.
Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” este membru fondator al Asociaţiei Obşteşti „Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Moldova” (www.infonet.md). Organizaţia noastră şi membrii acesteia au obţinut pe parcursul activităţii mai multe premii şi diplome la diverse concursuri locale şi naţionale, printre acestea putem menţiona:
– Premiul II pentru iniţiative în domeniul drepturilor omului în cadrul Galei de premiere în domeniul drepturilor omului desfăşurată de Naţiunile Unite Moldova la 10 decembrie 2009;
– Diplomă de Gradul I la Categoria Promoting Moldova pentru pagina web http://www.razeni.md în cadrul Concursului naţional de site-uri web „WEBTOP”, ediţia a VIII-a, 2010;
– Diplomă de merit pentru Dl Sergiu Gurău, deţinător al Titlului Onorific „Omul anului 2009 al raionului Ialoveni” acordată de Consiliul Raional Ialoveni la 19 martie 2010;
– Diploma Concursului naţional „Premiul pentru tineret – 2010” la Secţiunea „Activism civic” pentru Dl Sergiu Gurău acordată de Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova în cadrul Zilei Naţionale a Tineretului;

– Titlul „ONG-ul anului 2011” acordat de Consiliul Raional Ialoveni în cadrul Festivalului Raional al Tinerilor Activi, ediţia a II-a, desfăşurat la 22 decembrie 2011;
– Trofeul „Promovarea transparenţei în sectorul asociativ 2012” acordat de Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor din Moldova CONTACT, cu susținerea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în cadrul Programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP) implementat de FHI 360.
Membrii organizaţiei (3 angajaţi, 15 voluntari) au experienţă în organizarea şi desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a publicului larg la nivel de regiune pentru motivarea cetăţenilor cu drept vot să participe la alegeri, organizarea şi desfăşurarea alegerilor de tineret pentru constituirea Consiliului raional al tinerilor, desfăşurarea acţiunilor de fundraising local şi grantmaking prin intermediul Programului raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” (www.fondultinerilor.md). Membrii organizaţiei au studii superioare în domeniul administraţiei publice, au participat la cursurile de instruire organizate de IATP şi DNT, au experienţă de 3 ani în: desfăşurarea modulelor de instruire în domeniul noilor tehnologii informaţionale, elaborarea paginilor web (Concursul WEB TOP 2005, diploma de gradul III, categoria web rural) şi a blogurilor, crearea şi administrarea bazelor de date, construirea reţelelor locale de calculatoare prin fir şi WiFi.
Statutul Asociaţiei obşteşti „Eco-Răzeni” a fost înregistrat la 21 ianuarie 1999 de Comitetul executiv raional Căinari şi reînregistrată la 18 noiembrie 2001 de Consiliul local Răzeni. Organizaţia este înregistrată cu numărul 4899 în Registrul de Stat al Organizaţiilor necomerciale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s